Republica Dominicană ocupă două treimi din estul insulei Hispaniola, din Indiile de Vest. Restul de o treime este Haiti. De la descoperirea sa de către Christopher Columb în 1492, a fost condus de un amestec de spanioli, francezi și haitieni. Prima mențiune înregistrată a tutunului dominican se referă la Thomas Warner, care, în 1622, a înființat plantații de tutun în nordul insulei, în numele unor diverse companii englezești.

Pe tot parcursul secolului al XVIII-lea producția de tutun a înflorit, cu Santiago de los Caballeros centru al industriei. Spania a cumpărat toate produsele coloniilor sale americane, iar această politică de cumpărare monopol a statului a fost aplicată și Hispaniolei. Cu toate acestea, spre deosebire de alte colonii aflate complet sub controlul spaniol, Hispaniola a fost parțial ocupată de francezi, iar coasta de nord-vest a fost folosită ca bază de catre pirați și contrabandiști. Producătorii de tutun din regiunea Cibao au preferat să își vândă tutunul la prețuri de piață francezilor și contrabandiștilor.



Producătorii din Cibao rareori au exportat chiar și cota minimă de tutun pe care spaniolii l-au garantat să o cumpere și nici nu au putut declara această producție de „contrabandă”, deoarece era ilegal pentru ei să facă comerț cu orice altă țară. Tutunul dominican vândut în acest mod a fost, prin urmare, marcat ca fiind originar din alte țări. Republica Dominicană a avut o istorie instabilă. Spaniolii au cedat țara Franței și apoi a fost încorporată în Haiti. Republica Dominicană s-a angajat în războaie de eliberare împotriva haitienilor. În această perioadă, țara a fost independentă timp de aproape 50 de ani, înainte de a-și declara propria independență în 1844, când invaziile haitiene au reînceput. Armata SUA a ocupat țara din 1914 până în 1924 și din nou în 1965.

Republica Dominicană a fost condusă de un număr de dictatori, în special Trujillo (1930-1961), care practic a făcut din producția de tutun propriul său monopol de stat. Producția de tutun a suferit foarte mult până după asasinarea lui Trujillo, când, în 1962, s-a format Institutul de Tabac și a început imediat să plaseze fabricarea tutunului pe o bază mai profesională. A selectat cele mai bune soiuri native de plante de tutun și a introdus noi soiuri, cele mai notabile fiind piloto cubano. Prin selectarea semințelor adecvate, Institutul de Tabac a creat o bază tehnologică care a îmbunătățit sistemele de cultivare și producție de atunci. Apoi a început să stabilizeze producția. De-a lungul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, a existat o emigrare în masă din Dominicană în Cuba. Emigranții au luat cu ei instrumentele meseriei lor, inclusiv semințele de tutun cultivate.



După revoluția cubaneză din 1959, acest lucru s-a repetat în sens invers, iar producătorii cubanezi și-au introdus semințele de tutun autohtone în alte țări cultivatoare de tutun. Nicio altă țară nu a reușit să producă tutun din semințe cubaneze, de aceeași calitate ca și Republica Dominicană. Se crede că actualul tutun cubanez este rezultatul hibridizării parțiale, neștiințifice, cu tutunul dominican în ultimele două secole. Când această sămânță de tutun a fost returnată în Dominicană după 1959, a găsit condiții de creștere care erau deosebit de potrivite. Calitatea tutunului de semințe este atât de mare, încât Republica Dominicană îl exportă către alte țări producătoare de trabucuri premium, precum Honduras, Jamaica, Mexic, Nicaragua, SUA și, de asemenea, către Cuba.

Republica Dominicană este acum cel mai mare producător de trabucuri premium din lume, care sunt fabricate în întregime manual. în 1996 a exportat 139 milioane de trabucuri premium doar în SUA, mai mult decât următoarele patru țări de top reunite și 48% din totalul importurilor americane de trabucuri premium în 1996. estimările pentru totalul exporturilor dominicane din 1996 depășesc 250 milioane trabucuri premium.



Explozia producției de trabucuri în Republica Dominicană a început în urma embargoului SUA asupra produselor cubaneze. La început, a existat o creștere a cererii de tutun cultivat în țară, pentru a fi exportat ca frunză în SUA. Totuși, pe măsură ce costurile de producție pentru trabucurile fabricate în fabrici din SUA au crescut și au devenit mai mari decât cele din Republica Dominicană pentru produsele realizate manual, mai mulți producători dominicani au început să introducă propriile mărci pe piețele mondiale.

Unele mărci dominicane au aceleași nume ca faimoasele cubaneze. Alte mărci dominicane de primă clasă includ arturo fuente, avo, casa blanca, davidoff, dunhill, valdrych, santa damiana și paul garmirian. trabucurile dominicane sunt de departe cele mai populare din SUA și au un gust blând și dulce.

Până nu demult, în Republica Dominicană se cultiva doar tutun de umplutură. Ambalajele și liantele au fost importate din Camerun, Honduras, Brazilia, Mexic, Ecuador și SUA. In ultimii ani, ambalajele au fost cultivate cu succes în Republica Dominicană, în special pe plantația familiei Fuente.